Aoki's Room

-Te cred, nimeni nu-şi poate da seama de asta privindu-mă. Dar gusturile nu se discută, răspunse pe un ton destul de serios, afişând un zâmbet cu o nuanţă de inocenţă la final.

-Am zis eu ceva? am intrbat serios. In generala emreu am fost batjocorit pentru ca aveam alte gusturi fata de ceialti colegi, dar am invatat sa tac si sa inghit atunci gand vine vorba de gusturi, am chicotit.

-Ehm, am păţit şi eu destule, dar mai mult eram ignorată din cauza unei abalităţi de-ale mele. Dar acum o controlez...spre norocul meu.

-Adica? Fii mai explicita, te rog, pe trnu ca ma faci curios si nu-mi place.

-Sinceritatea prea directă, şi citesc persoanele ca pe o carte deschisă, şi cui i-ar plăcea să fie dezbrăcat de secrete în faţa tuturor? Am ajuns să fiu un demon...pentru ei.

M-am uitat serios la ea.
-Si pe fata mea ce citesti? am intrebat curios.

-Mă abţin, am zis că am încercat să renunţ la asta, şi am jurat că nu o voi mai face niciodată. Astfel că nu pot decât să mă limitez la cât de mult vor ceilalţi să mă lase să aflu. Aşa că, îmi spui doar ce vrei să ştiu...dacă vrei să ştiu ceva, continuă schimbând tonul, încercând să pară mai veselă.

-Si eu care eram curios sa aflu, am zis dezamagit si m-am lasat pe spate. Daca vrei, iti zic eu ceva despre mine, dar foarte pe scurt.

-Dar tu nu ştii ce e in interiorul tău, sau cum? doar îţi cunoşti sentimentele, nu trebuie să ţi le evidenţiez eu. Şi spune, şopti trăgând aer mai puternic în piept, încercând să adune cât mai multă energie.

-Stiu ce e in interiorul meu, dar vroiam sa stiu ce stii tu, am ras. Uneori pot fi un gunoi de om si din cauza asta ma urasc multe fete, iar alteori pot fi un sentimental si jumatate, am zis nu foarte mandru.

-Aha, eu...uhm, nu am deloc experienţă în materie de iubire, de aceea sunt extrem de naivă când vine vorba de aşa ceva. Nu ştiu nici un fel de iubire, pentru că nu am avut parte de ea, şopti pe un ton lent, foarte încet, simţind cum cedează, nedorind să-şi arate acea faţă a sa, însă devenise greu să mai zâmbească.

M-am uitat la ea si mi-am sters zambetul de pe fata. Parea foarte trista asa ca am decis sa o incurajez.M-am asezat pe canapea langa ea si mi-am pus mana pe umarul ei.
-Hey, nu te intrista. Nu-ti sta bine sa fii asa.

-Ah, gomene, mormăi, acoperindu-şi faţa cu palmele. Nu trebuia să vezi asta...continuă pe acelaşi ton, oftând scurt.

M-am uitat la ea si am zambit, apoi am simtit un impuls de a o lua in brate si de a o calma. Mi-am dus usor mana dupa umerii ei si am tras-o spre mine, strangand-o puternic in brate.
-Nu fac misto. Nu-mi prea palce sa fac msito, dar sunt si exceptii... iar in momentul de fata sunt foarte serios, iar daca simti nevoia sa te descarci o poti face, i-am soptit.

-Să mă descarc...? şopti cu greu, într-un fel uimită. Sunt prea multe de spus, de fapt, spun un lucru, nu ştiu cum mai trăiesc la câte persoane mă urăsc pe mine, şi nici cum nu am înnebunit la câte am suportat, mormăi cu greu, cu pauze între cuvinte, fiindu-i extrem de greu.

Am mangaiat-o usor pe par, apoi i-am soptit din nou.
-Trebuie sa fii fericita pentru ca pe planeta asta exista o persoana care nu te uraste, i-am zis cu subinteles.

-Sau cel puţin nu mă urăşte acum, şopti, încercând totuşi să accepte ideea insuflată de tânăr.

-Sunt sigur ca acea persoana nu te va uri vreodata. Esti prea inocenta si draguta pentru a fi urata de acea persoana. Crede-ma.

-Încerc să te cred, mormăi, zâmbind slab, stăpânindu-şi cu greu lacrimile.
"Heh, dacă eu sunt demon, după cum mă numeau, ştiam că demonii nu plâng."

-Nu incerca, crede doar si nu vei regreta, ok? am intrebat-o.
Am simtit ca urma sa planga si vroiam cu orice pret sa o fac sa se descarce.
-Haide, descarca-te.

-Ah, şopti simţind cum nu mai rezistă, lacrimile inundându-i complet obrajii. Îşi cufundă capul în hainele acestuia, nedorind să fie văzută.

Intr-un final a inceput sa planga. I-am simtit capul lipit de pieptul meu. Am zambit usor si am inceput sa o mangai usor pe spate. Nu i-am mai spus nimic, doar am continuat sa o mangai pe spate.

Continua să plângă, fiind într-o stare slabă de uimire, încercând să înţeleagă de ce se comportă astfel cu ea, nefiind obişnuită deloc.

Mi-am intors privirea spre fereastra si am privit ceva timp afara. Aveam de cand sa o las sa se descarce pentru a se simti bine mai tarziu, totusi, am intrebat-o:
-Esti mai bine acum?

-Uhm...da, cred că da, şopti sacadat, mişcându-şi mâinile, ştergându-şi lacrimile rămase cu mâneca de la bluză.